Navalnîi si soția lui, în avion spre Rusia
Foto: Instagram
LIVETEXT

LIVEVIDEO Alexei Navalnîi a ajuns în Rusia și a fost reținut / ”Sunt fericit că am ajuns. Nu mă tem”, a spus opozantul, înconjurat de jurnaliști și susținători

de N.O. HotNews.ro
Opozantul Kremlinului, Alexei Navalnîi, a ajuns duminică în Rusia pentru prima dată de când a fost otrăvit vara trecută, în ciuda dorinței exprimate de autoritățile ruse de a-l aresta și posibil de a-l condamna la mulți ani de închisoare, relatează Reuters. Avionul opozantului a aterizat pe aeroportul Șeremetievo (nordul Moscovei), deși ar fi trebuit să aterizeze pe Vnukovo.
------
20.50: 53 de persoane au fost arestate până acum la aeroportul Vnukovo.
20.07: Autoritatea penitenciarelor confirmă că Navalnîi a fost reținut
20.03: Opozantul a fost reținut
20.00: Navalnîi vorbește cu polițiștii și îi întreabă dacă va fi reținut. Este întors la controlul pașapoartelor.
Vaccinare
Foto: MApN

DOCUMENTE Termen până luni pentru școli să desemneze un responsabil cu programarea cadrelor didactice pentru vaccinarea împotriva COVID / Școlile trebuie să se înscrie pe plaftforma de vaccinare

de I.H. HotNews.ro
Școlile din România au termen până luni să desemneze o persoană responsabilă cu înregistrarea unității de învățământ pe plaforma alocată campaniei de vaccinare, cu centralizarea datelor de identitate și cu programarea la vaccinare a personalului din școala respectivă, conform unei adrese obținute de HotNews.ro. "Sunt datori să anunțe persoana desemnată de către fiecare școală în așa fel încât fiecare angajat din sistemul de învățământ să știe cine este dator să-l asiste", a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, contactat de HotNews.ro.
Navalnii retinut la intoarcerea in Rusia
Foto: Captura YouTube

VIDEO Momentul reținerii lui Navalnîi, la sosirea în Rusia

de N.O. HotNews.ro
Criticul Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost reținut duminică de poliția rusă la controlul pașapoartelor, după ce s-a întors în Rusia din Germania, pentru prima dată după ce a fost otrăvit în vară, scrie Reuters.
Pacient in Romania
Foto: Agerpres

UPDATE STS: Pacienții cu boli cronice vor putea fi programați pentru vaccinare de către orice medic care îi are în grijă, nu doar de către cel de familie / Ce se întîmplă cu cei care vor să se programeze singuri și nu sunt găsiți în registrul cu boli cronice

de I.H. HotNews.ro
Pacienții cu afecțiuni cronice vor putea fi înscriși în platforma de programări pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și de către medicii specialișt, nu doar de către medicii de familie, a anunțat duminică Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Aceasta, în condițiile în care cele mai multe probleme de la debutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare, vineri, au fost legate de programarea pacienților cu boli cronice.
Actrita Ada Gales
Foto: Sorin Florea

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa

de Ana Tepșanu HotNews.ro
Pentru unii dintre noi, pandemia a creat un prilej de adaptare la vremurile curente. Mulți sunt cei care au avut curaj să-și îndeplinească visele, să înceapă un business sau un proiect nou sau chiar să o ia de la capăt. Am adunat cinci povești ale unor români care au reușit să se salveze în contextul pandemic, deși lucrurile păreau la început fără speranță.


Tiger Wood
Foto: Screenshot via Youtube

Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai

de Marius Ghenț HotNews.ro
10:47
Românul, în general, nu e pasionat de golf, un sport care oricum nu trezește interesul unui număr mare de oameni. Dar majoritatea compatrioților au auzit de Tiger Woods. Americanul e considerat cel mai mare și cel mai cunoscut jucător de golf din toate timpurile. E subiectul principal al documentarului „Tiger”, realizat de HBO Go, care prezintă ascensiunea și căderea lui spectaculoasă. O poveste care ne reamintește cât de umani sunt sportivii pe care-i considerăm, de prea multe ori, niște zei.
Trenul Bucuresti - Viena
Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent

de Vlad Barza HotNews.ro
Sâmbătă, 16 Ian 2021 Economie | Industrie Feroviara
La 1890 călătoria cu trenul dura o zi între București și Viena, iar 130 de ani mai târziu nu am avansat foarte mult, drumul fiind de peste 19 ore. În anii '30 erau vagoane directe pe cei 2.500 de km până la Ostende, la Marea Nordului, iar până în 1989 existau și vagoane directe București - Paris. În anii '90 puteai merge cu trenul direct la St Petersburg sau Vilnius, iar pentru scurt timp a existat și vagon direct din Omsk (Siberia), până la Sofia. Trenurile internaționale care trec prin România s-au împuținat în ultimii 10 ani fiindcă avionul este mai rapid și infrastructura noastră nu este modernizată. În articol puteți citi pe larg despre trenurile internaționale din ultimul secol, despre perioada de aur din anii '30 și ce s-a întâmplat în comunism, dar și despre legăturile firave din prezent.
Cristian Ghinea 20201
Foto: StartupCafe.ro

​VIDEO „Stresul nostru este că banii sunt ceruți și pentru alte urgențe”. Ajutoarele de stat COVID- interviu cu ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea

de Claudiu Zamfir HotNews.ro
Vineri, 15 Ian 2021 Economie | EuROfonduri
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, spune, într-un interviu video acordat StartupCafe.ro, că în acest moment există bani europeni disponibili pentru finanțarea schemei de ajutoare COVID-19 pentru firme, dar „stresul” este că „banii sunt ceruți și pentru alte urgențe”.
Viorel Pacala si Liviu Dinu
Foto: Hotnews
​DAMBLA

Vânătoare la Cârlogani. Episodul unu din zece: “O fi vânătoarea pasiune, dar ce facem aici e dambla” VIDEO

de Eugen Istodor HotNews.ro
“O fi vânătoarea pasiune, dar ce facem aici e dambla”, uite așa a spus într-o dimineață ploioasă și neagră nea Nelu a lui Sterie. Despre această dambla a vânătorii vom povesti împreună cu Viorel Păcală, Liviu Dinu și prietenii lor din Cârlogani, în acest serial VIDEO Perspektiva.
Nerd Alert
Foto: Hotnews
​NERD ALERT

Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive

de Sebastian Jucan HotNews.ro
Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | Esențial
Walker, Texas Ranger, se întoarce! ​● Christian Bale, Robert De Niro și Chris Rock vor juca împreună într-un nou film ● Un joc open world inspirat din universul Star Wars este în curs de dezvoltare ● Indiana Jones se întoarce pentru o nouă aventură în lumea gaming-ului ● Ce s-ar fi întâmplat dacă virusul Y2K ar fi distrus civilizația așa cum o știm? ● A apărut trailerul pentru „Bliss”, filmul sci-fi cu vibe-uri de Matrix ● Noi informații despre formarea găurilor negre supermasive
Afectare cardio Covid 19
Foto: Pixabay
​Articol susținut de MedLife

Ce efecte persistente are COVID-19 asupra inimii și cum pot fi detectate

de A.T. HotNews.ro
Vineri, 15 Ian 2021 Facem Romania bine
Virusul SARS-COV2, prin modificările inflamatorii pe care le induce, poate afecta atât mușchiul cardiac, cât și endoteliul vascular (peretele intern al vasului). Și cum vasele sunt prezente în toate organele, afectarea acestora poate avea multiple localizări: inimă, plămâni, rinichi, creier, spune dr. Lăcrămioara Petrescu, medic primar cardiolog, MedLife Grivița.
Valeriu Gheorghita
Foto: AGERPRES

Valeriu Gheorghiță: Măsurile de prevenție ar trebui menținute până când vom avem un nivel de imunitate colectivă de circa 60-70%

de Redactia HotNews.ro
Măsurile de prevenție, inclusiv pentru persoanele vaccinate anti-COVID, ar trebui respectate până când se va înregistra un nivel de imunitate colectivă de 60 – 70% din populație, susține coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. El a făcut acestă declarație întrebat despre despre afirmațiile medicului Adrian Streinu-Cercel, care a spus că masca de protecție trebuie să rămână obligatorie până în 2023, inclusiv pentru persoanele care s-au vaccinat.
Charles Michel
Foto: Facebook

Președintele Consiliului European, despre un "pașaport de vaccinare": Nu e momentul acum / Nu exclude ca pe viitor să poată călători în UE doar cei vaccinați împotriva COVID

de Redactia HotNews.ro
Președintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un "pașaport de vaccinare" împotriva coronavirusului, dar spune că nu este cazul acum, transmite dpa.
Vaccinare Covid-19
Foto: Facebook

Perioada pentru care se pot face programări pentru vaccinare ar putea fi extinsă cu încă 20 de zile

de I.H. HotNews.ro
Perioada pentru care pot fi făcute programări în cea de a doua etapă a campaniei de vaccinare ar putea fi extinsă pentru încă 20 de zile, astfel încât pe măsură ce se vor elibera locuri sistemul să le repartizeze celor înscriși pe platformă, a declarat duminică medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
Pieces of a woman
Foto: Hotnews
​Piața și nașterea acasă, naturală

Pieces of a woman Netflix: Nașterea acasă are riscurile ei. Iar răzbunarea-i arma prostului Cronică film

de Eugen Istodor HotNews.ro
Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | PERSPEKTIVA
Nașterea acasă și ieșirea din trauma unui act ratat. Există un trend social și iată replica lui artistică, “Pieces of a woman”. Există un trend social și are consecințele lui invizibile: “nasc acasă”, “fac totul natural”, “las bebelușul să-și aleagă ziua-ora, clipa”, “las bebelușul să intre direct în mediul microbian din casa în care va crește”. Consecințe pe care filmul le pune-n discuție. Cam ăsta e cercul de idei care definesc filmul Netflix, aflat pe primele locuri în popularitate. Filmul începe groaznic.
Bogdan Aurescu
Foto: AGERPRES

Bogdan Aurescu: Reținerea liderului opoziției ruse este inacceptabilă

de I.H. HotNews.ro
Reținerea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, la sosirea în Rusia, este inacceptabilă, a transmis duminică seară ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Protestatari dispersati in Amsterdam
Foto: Captura YouTube

VIDEO Manifestație împotriva lockdown-ului național în Olanda: Mii de oameni au fost dispersați cu tunuri cu apă

de N.O. HotNews.ro
Mii de oameni au participat la un protest neautorizat în Amsterdam duminică față de lockdown-ului național pentru a încetini răspândirea coronavirusului, înainte de a fi dispersați de poliție cu tunuri cu apă, relatează Reuters.
Protest 10 august, Piata Victoriei
Foto: AGERPRES

Procurorul Doru Stoica, care a clasat parțial dosarul 10 august, cere din nou să se pensioneze

de R.M. HotNews.ro
Procurorul DIICOT Doru Stoica, cel care a clasat parțial dosarul 10 august, înainte ca soluția sa să fie infirmată de conducerea parchetului, cere din nou să se pensioneze. Acesta mai făcuse o cerere de pensionare, la începutul anului 2020, înainte să renunțe la ea. Între timp, a clasat parțial dosarul 10 august, într-o soluție care a stârnit ample polemici și în cuprinsul căreia protestatarii din Piața Victoriei au fost comparați cu o ”cultură iremediabil compromisă”, care trebuie ”întoarsă la stadiul de brazdă”.
Phil Spector
Foto: Captura Wikipedia

Phil Spector, producătorul care a lucrat cu Beatles și Tina Turner și a fost condamnat pentru crimă, a murit la 81 de ani

de N.O. HotNews.ro
Producătorul Phil Spector, care a schimbat sunetul muzicii pop în anii 1960 cu ”Wall of Sound” și condamnat pentru crimă în 2003 pentru uciderea unei actrițe de la Hollywood, a murit la 81 de ani de Covid, potrivit mass-mediei, scrie Reuters duminică.
Centru de vaccinare
Foto: AGERPRES

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID: Până duminică la ora 11.00 se programaseră peste 209.000 de persoane

de I.H. HotNews.ro
De vineri, când a început etapa a doua de vaccinare în România, și până duminică la ora 11.00 s-au programat peste 209.000 de persoane, mai mult de jumătate fiind persoane cu vârsta peste 65 de ani, conform datelor transmise de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Test rapid Covid-19
Foto: Piroschka van de Wouw / AFP / Profimedia

Cum se va face testarea COVID-19 în școlile din România? Secretar de stat: Vor fi instrucțiuni foarte clare

de Redactia HotNews.ro
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan spune că va fi începută o testare în școli, cu teste rapide antigen, și vor fi testați elevii și cadrele dicatice care au simptome sau sunt contacți direcți ai unor persoane diagnosticate cu COVID-19. Reamintim că din 8 februarie ar urma să fie redeschise majoritatea școlilor din România.
niksen-arta-olandeza-de-a-nu-face-nimic
Foto: Hotnews
Ghid practic

Arta olandeza de a nu face nimic

de A.V. HotNews.ro
Niksen nu e o forma de meditatie, nu e o stare de lene sau de plictiseala. Nu inseamna sa stai pe social media sau sa te gandesti ce sa gatesti pentru cina. Sa niksenizezi e mai degraba o alegere constienta de a sta, de a nu face planuri. E alegerea de a nu face nimic. Niksen ne arata cum sa luam o pauza de la agitatia de zi cu zi.

  • Comanda cartea la GiftBooks.ro! Poti obtine transport GRATUIT!
  • Nu ratati alte carti interesante pentru toate varstele!
  • magia-ordinii-la-locul-de-munca-cum-sa-iti-organizezi-viata-profesionala
    Foto: Hotnews
    ​Ghid practic

    Magia ordinii la locul de munca. Cum sa iti organizezi viata profesionala

    de A.V. HotNews.ro
    Cine nu s-a simtit extenuat de sedinte interminabile, documente dezorganizate, e-mailuri nesfarsite si sarcini inutile? Acestea sunt riscurile la serviciu in zilele noastre si ne pot consuma treptat toata bucuria muncii, ne pot limita sansele de a avansa in cariera si ne pot submina bunastarea.
    Jurnalisti
    Foto: pxfuel.com

    Mediastandard.ro: Tendințele din mass-media pe anul 2021, conform Institutului Reuters

    de Mediastandard.ro
    Anul acesta, instituțiile de presă se vor remodela economic și vor căuta surse diverse de venituri. Jurnaliștii vor începe să iasă mai mult pe teren, dar lucrul de acasă nu va dispărea nici în presă. Dintre tehnologiile inovatoare, inteligența artificială (AI) va avea cel mai mare impact asupra organizațiilor mass-media. Unele companii mass-media precum BBC își dublează eforturile în ceea ce privește imparțialitatea, reeditând linii directoare care să țină cont de circumstanțele schimbate. Noul director general al BBC, Tim Davie, a plasat imparțialitatea în centrul viziunii sale despre BBC. El intenționează, de exemplu, să împiedice personalul să-și exprimă opiniile pe social media.
    Noua statie de metrou de pe Soseaua Berceni
    Foto: Hotnews

    Încep lucrările la stația de metrou de pe Șoseaua Berceni. Trafic restricționat mai bine de o lună VIDEO

    de DG HotNews.ro
    Începând de luni, ora 10,00, vor fi demarate lucrările la noua stație de metrou care va fi construită pe Șoseaua Berceni. Acțiunea va debuta cu devierea rețelelor de utilități aflate în zonă, astfel că traficul pe această arteră cu patru benzi va fi restricționat pentru 45 de zile, a anunțat duminică Primăria Sectorului 4. Proiectul costă în jur de 44 de milioane de euro, conform contractului de finanțare semnat în decembrie de către Ministerul Transporturilor și Metrorex.
    tantarul-o-istorie-despre-om-si-cel-mai-mortal-pradator
    Foto: Hotnews
    Recomandare de lectura

    Cum au ucis tantarii mai multi oameni decat toate razboaiele la un loc

    de A.V. HotNews.ro
    Tantarul a deviat destinele unor imperii si natiuni, a naruit si a distrus economii si a decis rezultatul unor razboaie importante, ucigand pana acum aproape jumatate din umanitate – un numar estimativ de 52 de miliarde de oameni din totalul de 108 miliarde care au vietuit de-a lungul existentei noastre. El este cel mai puternic vector de exterminare pe care l-a cunoscut vreodata omenirea.
    Liga 1, logo
    Foto: lpf.ro

    ​Liga 1: Sepsi vs CFR Cluj 0-1 / Ardelenii, la egalitate cu FCSB în fruntea clasamentului - Florin Ștefan, scos cu ambulanța de pe teren

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    CFR Cluj s-a impus, duminică, pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-0, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Edi Iordănescu a egalat formația FCSB în fruntea clasamentului (37 de puncte).
    Bill Gates
    Foto: Profimedia Images

    Cel mai mare proprietar de terenuri agricole din Statele Unite este acum Bill Gates

    de A.Th.C. HotNews.ro
    Bill Gates, al patrulea cel mai bogat om din lume și auto-descris ca „tocilar”, cunoscut mai degrabă pentru talentul său timpuriu ca programator decât pentru dragostea de peisaje naturale, a strâns în tăcere 98.000 de hectare de terenuri agricole pretutindeni în SUA – suficient cât să-l facă cel mai mare proprietar privat în domeniu, conform revistei Forbes.
    cine-l-a-ucis-pe-john-lennon-vietile-iubirile-si-mortile-celui-mai-mare-star-rock
    Foto: Hotnews
    ​Recomandare de lectura

    Cine l-a ucis pe John Lennon. Vietile, iubirile si mortile celui mai mare star rock

    de A.V. HotNews.ro
    Este necesar sa ne punem urmatoarea intrebare: cine sau ce l-a ucis pe John Lennon si cand a murit „adevaratul” John Lennon? Pentru ca gloantele trase de asasinul sau au fost doar lovitura finala. De ce a fost asa? Oare comportamentul nonsalant pe care l-a avut in copilarie a fost anulat de moartea mamei sale Julia?
    vaccinul Pfizer-BioNTech
    Foto: Ismael Rosas / Eyepix / Profimedia

    Luni va sosi în România a cincea tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech - 87.750 de doze

    de I.H. HotNews.ro
    Luni va sosi în România a cincea tranșă de vaccin de la Pfizer/BioNTech - 87.750 doze -, au anunțat duminică autoritățile. Reamintim că Pfizer a anunțat că în aceste săptămâni vor exista întârzieri în livrarea vaccinului în Europa.
    \sah online
    Foto: Hotnews

    Curs de sah online pentru copii

    de redactia HotNews.ro
    Sâmbătă, 25 Apr 2020 Sport | Alte sporturi
    Invata sah online prin metoda fascinatiei cu "Profu' de Sah"
    Curs rapid de sah pentru copii. Incepatori si avansati.
    Cursurile pot fi organizate si in scoli si gradinite sau individual.
    Mihaela Bilic
    Foto: Digi24.ro

    Digi24: Viermele de făină, bun de consum în UE. Mihaela Bilic: De ce să mănânci insecte, dacă ai friptură?

    de Digi24 Digi24.ro
    21:04 Magazin
    Medicul nutriționist explică de ce s-a ajuns la această „prosteală”, în care exotisme sau lucruri nefirești sunt propuse acolo unde simțurile noastre știu foarte clar ce înseamnă atrăgător din punct de vedere alimentar.
    Cruz Beckham
    Foto: Profimedia via DigiSport

    DigiSport: ”Copil răsfățat, de bani gata!” Fiul lui David Beckham cere 124.000 de euro pe un hanorac uzat, deși trăiește în lux

    de DigiSport Digisport.ro
    David Beckham (45 de ani), ex-fotbalist și acum patron al echipei Inter Miami, și soția sa, Victoria (46 de ani), au împreună o avere estimată la circa 900 de milioane de euro, însă unul dintre copiii cuplului pare decis să facă bani din orice.
    Robert Lewandowski
    Foto: Instagram

    ​Bundesliga: Bayern Munchen, victorie la limită cu Freiburg / Bavarezii, la patru puncte în fața locului secund

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    ​Echipa Bayern Munchen a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formația SC Freiburg, într-o partidă din cadrul campionatului de fotbal al Germaniei, disputată duminică.
    nu-ne-mai-intelegem-deloc-cum-sa-trecem-cu-bine-prin-perioada-usilor-trantite-de-la-12-la-17-ani
    Foto: Hotnews
    ​Ghid practic

    Criza adolescentei: Cum sa trecem cu bine prin perioada usilor trantite de la 12 la 17 ani?

    de A.V. HotNews.ro
    Adolescentii nu sunt toti la fel. Unii stau toata ziua ascunsi in camera lor; altii sunt mai tot timpul plecati de acasa. Unii lenevesc pe canapea, altii se implica, riscandu-si chiar viata, in activitati sportive. In fine, unii trag din joint-uri de la prima ora, iar altii nici nu vor sa se atinga. Insa toti au ceva in comun: ei au de parcurs o perioada critica, marcata de transformari si rataciri.
    ma-vindec-de-complexe-si-deprimari
    Foto: Hotnews
    Ghid practic

    Ma vindec de complexe si deprimari

    de A.V. HotNews.ro
    Vei afla mai intai cum sa traiesti intr-o societate obsedata de sanatate si fitness fara sa devii hipocondriac; vei invata apoi cum sa-ti accepti corpul (inevitabil imperfect) intr-o lume plina de manechine si prezentatori TV cu dantura perfecta; dupa care vei aplica o serie de exercitii terapeutice pentru a nu cadea in depresie in urma presiunilor care-ti cer sa performezi tot mai mult si pentru a deveni un pic mai asertiv si mai mandru de mica (dar respectabila) ta persoana. Totul, fara a pierde din vedere o arma indispensabila pentru orice reflectie eficienta asupra propriilor dificultati: umorul!

  • Comanda cartea la GiftBooks.ro! Poti obtine transport GRATUIT!
  • Nu ratati alte carti interesante pentru toate varstele!
  • teatrul paiata
    Foto: Hotnews
    WebPR

    Teatru de papusi online gratuit pe YouTube

    de Redactia HotNews.ro
    Luni, 14 Dec 2020 Actualitate | Cultură
    O trupa de actori profesionisti a lansat de curand o serie de spectacole de marionete pe canalul Paiata de pe You Tube. Spectacolele sunt gratuite si sunt destinate in principal prescolarilor si celor din clasele mici. Copiii pot urmari povesti adaptate scenic cum ar fi Vrajitorul Pofticios, Elefantelul Bob, Poveste de iarna, Intamplare din padure, Ratusca cea urata etc.
    codul-memoriei-solutia-de-10-minute-pentru-vindecarea-vietii-prin-ingineria-memoriei-
    Foto: Hotnews
    Ghid practic

    Codul memoriei. Cum poti scapa de amintirile neplacute in 10 minute?

    de A.V. HotNews.ro
    Cand avem experiente negative, ne formam mecanisme pentru a le face fata si pentru a le evita in viitor. Acest lucru poate determina comportamente cum sunt mancatul excesiv, abuzul de substante chimice sau alte alegeri gresite in privinta stilului de viata. Transformand amintirile negative in amintiri pozitive, putem schimba comportamentele de la care pornesc problemele noastre.
    Regele Suediei s-a vaccinat (sursa foto: Ambasada Suediei)
    Foto: Hotnews

    Ambasada Suediei publică imaginea Regelui Carl Gustaf, cu mâneca suflecată, în timp ce se vaccinează. Ce glume au făcut internauții români

    de DG HotNews.ro
    Ambasada Suediei la București a publicat pe pagina sa de Facebook o poză cu regele Carl XVI Gustaf în timp ce i se administrează vaccinul împotriva noului coronavirus. Regele apare schițând un zâmbet vag, îmbrăcat în cămașă și cravată, cu mâneca suflecată, în timp ce un cadru medical îl vaccinează. Vineri, ambasada a ținut să facă glume pe seama comentariilor din spațiul online legate de mușchii președintelui Klaus Iohannis care s-a vaccinat chiar la debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare.
    SCM Ramnicu Valcea, prima victorie in Liga Campionilor
    Foto: Facebook/ SCM Ramnicu Valcea - Handbal feminin

    ​Liga Campionilor (handbal f): SCM Râmnicu Vâlcea a obținut prima victorie (27-25 vs Podravka)

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    ​Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a obținut duminică, în deplasare, prima victorie din grupa B a Ligii Campionilor, cu formația croată Podravka Koprivnica, scor 27-25 (15-13).
    Nava
    Foto: Captura YouTube

    VIDEO O navă de marfă s-a scufundat în Marea Neagră: Cel puțin doi morți

    de N.O. HotNews.ro
    Cel puțin doi marinari au murit duminică după ce o navă de marfă s-a scufundat în Marea Neagră în largul coastei Turciei, au spus autoritățile turcești, adăugând că cinci membri ai echipajului au fost salvați, relatează AFP.
    Viktor Orban
    Foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

    Ungaria, acuzată că încalcă în continuare reglementările privind migranții, în ciuda unei sentințe a Curții de Justiție a UE

    de Redactia HotNews.ro
    Ungaria a continuat să deporteze migranții în general, fără a examina individual fiecare caz, și la o lună după ce Curtea de Justiției a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că această practică este ilegală, acuză un activist pentru drepturile omului, citat de dpa.
    lebede blocate
    Foto: Captura video

    Patru lebede, blocate pe un lac înghețat, salvate de pompieri

    de N.O. HotNews.ro
    Două echipaje de pompieri, formate din șapte subofițeri, din cadrul Detașamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, au intervenit, duminică, pentru salvarea a patru lebede blocate într-o zonă cu gheață a lacului de agrement Prodana, relatează Agerpres.
    Migratia digitala
    Foto: The Independent

    Controversata politică de confidențialitate a lui WhatsApp a provocat cea mai mare „migrație digitală” din istorie

    de A.Th.C. HotNews.ro HotNews.ro
    Modificarea controversată a politicii de confidențialitate a lui WhatsApp i-a făcut pe utilizatorii serviciului să se mute în masă la alte aplicații de mesagerie, în ceea ce a fost numită drept „cea mai mare migrație digitală din istoria omenirii” de către fondatorul lui Telegram, Pavel Durov.

    Teren de la Australian Open
    Foto: australianopen.com

    ​Australian Open: Încă 25 de sportivi în izolare / O persoană din avionul cu care s-au deplasat de la Doha la Melbourne, testată pozitiv

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    ​Organizatorii Australian Open au anunțat, duminică, în social media, că alți 25 de sportivi sunt în izolare strictă, după ce o persoană din avionul cu care s-au deplasat de la Doha la Melbourne a fost testată pozitiv cu coronavirus.
    Steven Gerrard si Ianis Hagi
    Foto: Jeff Holmes / PA Images / Profimedia

    VIDEO Glasgow Rangers, doar remiză pe terenul ultimei clasate - Ianis Hagi, schimbat în minutul 55

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    Seria de victorii în campionatul Scoției a celor de la Glasgow Rangers s-a oprit după 15 meciuri. Echipa pregătită de Steven Gerrard a terminat la egalitate, scor 1-1, pe terenul ultimei clasate Motherwell, într-o partidă în care Ianis Hagi a fost titular.
    Testare coronavirus
    Foto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia

    Coronavirus în România: 2.156 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în urma a aproape 15.000 de teste. Bilanțul a ajuns la 693.644 / Topul județelor cu cele mai multe îmbolnăviri noi

    de I.H. HotNews.ro
    Alte 2.156 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a 14.916 de teste - 11.524 de teste RT-PCR și 3.392 de teste rapide antigenice. Bilanțul a ajuns la 693.644, potrivit datelor furnizate duminică de Grupul de Comununicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 57 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați în continuare peste 1.000 de oameni.

    James Harden
    Foto: Twitter - Brooklyn Nets

    ​VIDEO NBA: James Harden, performanță impresionantă la debutul pentru Brooklyn Nets

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    ​Baschetablistul James Harden a debutat cu o "triplă dublă" la noua lui echipă, Brooklyn Nets, care a învins, sâmbătă, cu 122-115 pe Orlando Magic, în NBA.
    Vaccin COVID-19 in Romania
    Foto: Guvernul Romaniei

    Valeriu Gheorghiță: Dacă avem doze care se pot irosi și nu mai avem cui să le administrăm, evident că orice persoană poate să fie vaccinată, doar nu o să aruncăm dozele

    de Redactia HotNews.ro
    Fiecare centru de vaccinare trebuie să facă o listă de așteptare astfel încât dacă o persoană nu se poate prezenta atunci când s-a programat să fie chemate alte persoane înscrise tot în etapa a doua, pentru ca dozele de vaccin să nu fie aruncate, spune coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. "În situația în care suntem realmente puși în fața faptului să avem doze care se pot irosi și nu mai avem cui să le administrăm, evident că orice persoană în acea situație poate să beneficieze de vaccinare pentru că doar nu o să aruncăm dozele și să rămână nefolosite", afirmă medicul.
    Liga 1, logo
    Foto: lpf.ro

    ​Liga 1: FC Argeș vs Gaz Metan Mediaș 1-1 / Ambele goluri, marcate de jucătorii gazdelor

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    ​Formația FC Argeș a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Gaz Metan Mediaș, în etapa a XVII-a a Ligii I.
    Asistenta medicală Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată anti-COVID în România
    Foto: RO-Vaccinare

    Prima persoană vaccinată în România, asistenta medicală de la Institutul Matei Balș, a primit a doua doză a vaccinului antiCovid

    de DG HotNews.ro
    ​Prima persoană din România vaccinată împotriva COVID-19, asistenta medicală Mihaela Anghel de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București, a primit duminică a doua doză a vaccinului împotriva noului coronavirus.
    Alba Iulia
    Foto: Facebook

    Municipiul Alba Iulia reintră în scenariul roșu. Carantină pe timp de noapte, restaurante și cinematografe închise, evenimente private interzise

    de Redactia HotNews.ro
    Municipiul Alba Iulia va reintra în scenariul roșu după ce rata infectărilor cu noul coronavirus a trecut de 3 la mia de locuitori. Măsura intră în vigoare de la mizeul nopții și presupune carantina pe timp de noapte, precum și închiderea restaurantelor, a cafenelelor sau a cinematografelor.
    Handbal
    Foto: EHF

    ​EHF European League: Remiză între Kuban Krasnodar și Dunărea Brăila

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    HC Dunărea Brăila a terminat la egalitate în deplasare cu echipa rusă Kuban Krasnodar, 25-25 (15-13), duminică, în Grupa D a competiției feminine de handbal EHF European League.
    Vaccinare Covid-19
    Foto: Facebook

    Secretar de stat: Cadrele didactice trebuie programate pentru vaccinare de către școli. Programarea nu se face individual

    de Redactia HotNews.ro
    Programarea cadrelor didactice pentru vaccinarea împotriva COVID trebuie făcută de către angajatori, adică de către directorii școlilor, spune secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan, subliniind că programarea nu se face individual, de fiecare cadru dicatic. Reamintim că mai puțin de jumătate dintre angajații din din sistemul de învățământ și-au anaunțat disponibilitatea de a se vaccina, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației.
    Heiko Maas
    Foto: Wikimedia Commons - Sandro Halank

    Ministrul de externe german: Cei care s-au vaccinat antiCovid ar trebui să aibă mai multe libertăți

    de Redactia HotNews.ro
    Oamenii care au fost vaccinați împotriva COVID-19 ar trebui să poată merge la restaurante și cinematografe mai devreme decât alții, a spus ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas. Opinia ministrului contrazice alți membri ai cabinetului care până acum s-au opus libertăților speciale pentru cei vaccinați, scrie Reuters.
    rata de infectare 17 ianuarie
    Foto: grupul de comunicare strategica

    GRAFIC Rata de infectare continuă să crească în București. Timiș devine județul cu cel mai mare indice. Situația în fiecare județ

    de I.H. HotNews.ro
    Bucureștiul și județele Ilfov, Timiș și Cluj rămân în continuare în "zona roșie”, cu cea mai mare rată de cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. În timp ce în Capitală rata de infectare continuă să crească, în Ilfov scade, astfel că nu mai este județul cu cel mai mare indice. Conform datelor transmise duminică, cea mai mare rată de infectare - 4,52 - este în Timiș.
    Pisici
    Foto: www.hemingwayhome.com

    Numărul de pisici abandonate a crescut în pandemie cu 30% în Cipru

    de DG HotNews.ro
    Într-un adăpost pentru pisici instalat pe colinele din jurul orașului Paphos, în Cipru, voluntarii se confruntă cu o creștere a abandonului de feline pe care îl atribuie pandemiei de Covid-19, potrivit AFP. Ciprul și pisicile au o istorie veche. Urmele care atestă domesticirea lor în insulă sunt cele mai vechi găsite vreodată. În 2004, arheologii au descoperit resturile unei pisici și ale unui bărbat îngropate împreună acum 9.500 de ani într-un sat neolitic din Shillourokambos (sud), adică cu 1.500 de ani înainte de descoperirea precedentă, a maxilarului unei pisici.
    Vaccin COVID-19 in Romania
    Foto: Guvernul Romaniei

    A început rapelul pentru prima etapă de vaccinare. Streinu-Cercel: Nu mai riscăm infecții severe cu coronavirus; masca - obligatorie până în 2023

    de Redactia HotNews.ro
    Duminică, în România a început vaccinarea împotriva COVID-19 cu a doua doză de vaccin pentru angajații din spitale care au fost primii vaccinați. Medicul Adrian Streinu-Cercel a afirmat, duminică, după ce a primit rapelul, că la șapte zile după acesta nu mai există riscul să se mai dezvolte infecții severe cu noul coronavirus. El a susținut că masca trebuie să rămână obligatorie pentru toată lumea, până în 2023.
    Masina Politie
    Foto: Facebook

    Un hoț din Teleorman, dat în urmărire națională, a fost prins la o petrecere

    de Redactia HotNews.ro
    Un bărbat din județul Teleorman, care era dat în urmărire națională, a fost prins de polițiștii argeșeni în timp ce participa la o petrecere, într-o comună argeșeană, relatează Agerpres.
    Temperatura de inghet
    Foto: pixabay.com

    Cea mai scăzută temperatură din această iarnă: -23 de grade la Miercurea Ciuc / Ger în toată țara până miercuri

    de Redactia HotNews.ro
    Cea mai scăzută temperatură din această iarnă, minus 23 de grade, s-a înregistrat duminică dimineață la Miercurea Ciuc. Potrivit meteorologilor, este ger în toată țara până miercuri, când vremea se va încălzi.
    Racheta SLS
    Foto: NASA

    VIDEO Test crucial pentru megaracheta NASA. Un pas mai aproape de lună UPDATE

    de DG HotNews.ro
    Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | Esențial
    Cele patru motoare principale ale noii megarachete NASA au fost pornite simultan pentru prima oară, pentru a proba puterea de lansare extraordinară a acesteia. Un astfel de test a mai avut loc doar înainte de misiunile Apollo din anii 60-70. Racheta Space Launch System (SLS- Sistemul de Lansare în Spațiu) este parte a programului Artemis ce are ca scop retrimiterea americanilor pe lună în următorii câțiva ani, respectiv până în 2024. La viitoarea misiune pe lună va participa și o femeie.
    Casa Alba
    Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

    Transparență la Casa Albă: Administrația Biden va publica registrele de vizitatori

    de Redactia HotNews.ro
    Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice începând de miercuri, imediat ce președintele-ales Joe Biden își va prelua mandatul, a anunțat pe Twitter viitoarea secretară de presă, Jen Psaki, potrivit DPA.
    Testare RT-PCR
    Foto: Hotnews

    Coronavirus: Italia înăsprește din nou restricțiile. Trei zone roșii

    de Redactia HotNews.ro
    Italia înăsprește din nou restricțiile în contextul pandemiei de COVID-19, din cauza creșterii numărului cazurilor, iar de duminică trei zone sunt desemnate drept așa-numite zone roșii, a anunțat ministrul sănătății Roberto Speranza, informează dpa.
    Politia
    Foto: Facebook

    Vitezoman din Galați cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h

    de Redactia HotNews.ro
    Un tânăr de 22 de ani din comuna Frumușița, județul Galați, a fost prins în trafic de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h, într-o localitate unde limita era 50 km/h. Tânărul are permis de doar câteva zile.
    Coronavirus Austria
    Foto: ALEX HALADA / AFP / Profimedia

    UPDATE Cel de-al treilea lockdown în Austria va fi extins până în 8 februarie

    de Redactia HotNews.ro
    Austria va extinde până în 8 februarie cel de-al treilea lockdown impus de pandamia de COVID-19, transmite Reuters.
    Theo Hernandez si Hakan Calhanoglu
    Foto: Twitter

    AC Milan: Probleme pentru Stefano Pioli - Doi jucători de bază, testați pozitiv cu noul coronavirus

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    Jucătorii echipei AC Milan Theo Hernandez și Hakan Calhanoglu au fost testați pozitiv cu noul coronavirus și nu vor evolua în meciul cu Cagliari, informează lefigaro.fr.
    Judecatoare asasinate in Kabul (Screenshot)
    Foto: Hotnews

    Două judecătoare de la Curtea Supremă au fost împușcate mortal în Afganistan VIDEO

    de DG HotNews.ro
    Două judecătoare de la Curtea Supremă din Afganistan au fost împușcate mortal duminică la Kabul, au anunțat oficial afgani, în contextul în care capitala este devastată de atentate țintite de mai multe luni, relatează AFP și DPA.
    Baricada a Garzii Nationale la Capitoliu
    Foto: Bryan Dozier / Shutterstock Editorial / Profimedia

    Un bărbat înarmat a fost arestat în Washington. El avea o acreditare falsă pentru ceremonia inaugurării președintelui Biden

    de DG HotNews.ro
    Un bărbat din Virginia a fost arestat în centrul Capitalei după ce polițiștii de la un punct de control au descoperit că acesta avea un pistol încărcat și muniție asupra sa, relatează surse din forțele de ordine citate de CNN.
    Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman
    Foto: Facebook

    Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu ministrul justiției, la final de mandat: A luat sfârșit vechea domnie a corupției, nepotismului și criminalității organizate

    de DG HotNews.ro
    Ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, spune că statul de drept a fost consolidat în România, iar epoca în care domneau ”corupția, nepotismul și criminalitatea organizată” s-a încheiat, convingere cu care a plecat și de la recenta întâlnire cu noul ministru al Justiției, Stelian Ion. Cei doi au avut o întrevedere miercuri, potrivit unei declarații de presă emise sâmbătă de diplomatul american care își încheie mandatul.
    Joe Biden
    Foto: AFP / Profimedia Images

    Joe Biden promite să înceapă munca din prima zi la Casa Albă, pentru a repara daunele administrației Trump

    de DG HotNews.ro
    Joe Biden s-a angajat să semneze o serie de ordine executive încă din prima zi a președinției sale, în timp ce forțele de ordine se mobilizează în Statele Unite în vederea prevenirii oricăror incidente violente cu prilejul ceremoniei de învestire a președintelui american de miercuri, 20 ianuarie, informează AFP. Presa americană a relatat deja cazul unui bărbat înarmat care a fost arestat în apropierea Capitoliului.
    programari in etapa a doua a campaniei de vaccinare
    Foto: Ministerul Sanatatii

    GRAFIC Mai mult de jumătate dintre cei programați în etapa a doua a campaniei de vaccinare anti-COVID, persoane de peste 65 de ani / Cîțu: Programările merg bine

    de I.H. HotNews.ro
    Persoanele peste 65 de ani și cele cu o afecțiune cronică reprezintă mai mult de 75% din totalul programărilor în cea de a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19, care a început vineri în România, potrivit Ministerului Sănătății. Statistica a fost postată pe Facebook și de către premierul Florin Cîțu, cu mesajul "programările merg bine".
    Testare coronavirus
    Foto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia

    Peste 23.580 de noi cazuri de COVID-19 și 481 de decese în Rusia, care de luni redeschide școlile

    de Redactia HotNews.ro
    Rusia a raportat duminică 23.586 de noi cazuri de coronavirus, dintre care 4.012 la Moscova, care intenționează să redeschidă luni școlile publice după vacanța prelungită de Noul An, relatează Reuters.
    Bogdan Gheorghiu
    Foto: G4Media.ro
    Ministrul Culturii să-și ceară scuze pentru ne-simțirea sa!

    Ministrul Culturii "l-a pălmuit" pe Eminescu" de Ziua lui Națională. UPDATE: Ne-simtirea ministrului în cazul Nanau si reacția oamenilor de cultură

    de Eugen Istodor HotNews.ro
    Vineri, 15 Ian 2021 Actualitate | PERSPEKTIVA
    Asta-i încă o istorie a felului în care-s tratați artiștii. În Ro. Iar 150 oameni de cultură cer ca Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii, să-și ceară scuze public pentru ne-simțirea sa. Ne-simțirea cu care l-a tratat pe Nanau. Ne-simțirea afișată ieri în conferința de presă. Pe Nanau l-a plesnit peste ochi că a refuzat premiul Cultural. Pe oamenii de cultură i-a trimis la plimbare: el și-a făcut datoria "să facă hârtiile pentru compensații", de acum cei revoltați să ceară socoteală altor miniștriiiii. E de ziua Culturii Naționale. Oameni care știu ce-i cultura cer ca Bogdan Gheorghiu să-și ceară scuze astăzi, de ziua lui Eminescu. Documentul se numeste "La o aniversală" și a fost trimis lui Iohannis, Guvernului României. Oamenii de cultură își serbează Ziua așa cum știu ei mai bine. Stricându-le cheful politicienilor ne-simțiți.
    Rozalina Lapadatu
    Foto: AGERPRES

    De ce probleme s-au lovit bolnavii cronici care au vrut să se programeze la vaccinare? "Surpriză, nu exiști în platformă, nu există rubrică pentru tine. Minunata platformă te anunță că ești tânăr și vioi și ne vedem în etapa 3"

    de Alina Neagu HotNews.ro
    Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | Sanatate
    Mulți pacienți cu boli cronice care au încercat să se programeze pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în prima zi în care s-a dat drumul la înscrierile pentru etapa a doua nu au reușit să facă acest lucru, fie din cauza blocării platformei, fie din cauză că, deși suferă de ani de zile de o boală cronică, platforma nu le-a permis să se înscrie în etapa a doua a campaniei de vaccinare, a explicat pentru HotNews.ro Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și vicepreședintele Alianței Pacienților Cronici din România.
    Echipa BORA - hansgrohe
    Foto: Twitter - BORA - hansgrohe

    Mai mulți cicliști ai echipei BORA - hansgrohe, la spital după ce au fost loviți de o mașină în timpul unui antrenament

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    Mai mulți cicliști ai echipei BORA - hansgrohe au fost implicați într-un accident cu o mașină, sâmbătă, în timpul unui antrenament efectuat în Italia, informează agenția Belga.
    Armin Laschet
    Foto: Facebook

    Noul președinte al CDU, un parcurs politic bine temperat și pe placul Angelei Merkel

    de Dani Rockhoff HotNews.ro
    Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | Internațional

    Nu demult, scriam despre încercările numărului doi în Partidul Creștin-Democrat german de a-și face pârtie către președinția partidului și, implicit, către funcția de cancelar. Jens Spahn, ministru al Sănătății în cabinetul Merkel, a avut însă un rezultat slab și ca vicepreședinte de partid. La alegerile de sâmbătă, winner-ul este Armin Laschet, un politician "de uzură” și mai degrabă low-profile, care nu s-a remarcat printr-o campanie spectaculoasă. Laschet este însă acum președintele CDU și are toate șansele să devină, în toamna acestui an, cancelar al Germaniei, dacă vreo surpriză politică nu întoarce cărțile pe dos.

    centrala nucleara Belarus
    Foto: Hotnews

    O unitate a noii centrale nucleare din Belarus s-a oprit, după declanșarea sistemului de siguranță

    de DG HotNews.ro
    O unitate a centralei nucleare din Belarus, inaugurată recent și finanțată de ruși, a fost oprită sâmbătă ca urmare a unui incident, informează Reuters. Ministrul energiei de la Minsk a spus că unitatea a fost oprită în timpul unor proceduri de testare, după ce sistemul generator de protecție a fost declanșat.
    Masina de politie
    Foto: Facebook / Politia Romana

    Scandal la poliția din Timișoara. Un șef de secție își amenința subordonații: ”Te bat de vorbești singur pe stradă” sau „te încing cu bătaia”. Ofițerul a demisionat

    de DG HotNews.ro
    Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | Esențial
    Reprezentanții Sindicatului Europol au semnalat cazul șefului unei secții de poliție din Timișoara care obișnuia să-și amenințe subalternii, cu ”un tupeu de golan”. Potrivit unor capturi de pe grupurile Whastapp, șeful vorbește urât cu polițiștii, îi amenință și îi hărțuiește. ”Te bat de vorbești singur pe stradă” sau „te încing cu bătaia” sunt câteva din amenințările la care recurgea acesta. Ofițerul a demisionat, în timp ce inspectoratul a declanșat o anchetă. Sindicaliștii au sesizat ”cazul revoltător” și MAI.
    Suporteri Trump in Capitoliu
    Foto: Captura Twitter

    FBI despre asediul asupra Capitoliului: Un polițist le-a spus suporterilor lui Trump să se simtă ca acasă

    de DG HotNews.ro
    Doi bărbați arestați în legătură cu asediul asupra Capitoliului din 6 ianuarie au declarat în fața anchetatorilor că, în momentul în care au pătruns în incinta Senatului, un ofițer le-a strâns mâna și le-a spus ”Este casa voastră acum!”. Mărturia este consemnată în documentele invocate de FBI, potrivit The Hill.
    Bianca Andreescu si Sylvain Bruneau
    Foto: wtatennis.com

    Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu, testat pozitiv cu noul coronavirus la sosirea în Australia

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    Sylvain Bruneau, antrenorul jucătoarei de tenis Bianca Andreescu, a anunțat, sâmbătă, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus după ce a ajuns la Melbourne cu un charter de la Abu Dhabi, informează presa canadiană.
    Juan Carlos Copes (twitter)
    Foto: Hotnews

    A murit legenda tangoului Juan Carlos Copes. Dansatorul a fost infectat cu noul coronavirus

    de DG HotNews.ro
    Sâmbătă, 16 Ian 2021 Actualitate | Internațional
    Dansatorul și coregraful argentinian Juan Carlos Copes, o legendă a tangoului, a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, a anunțat familia artistului, informează AFP, citată de Agerpres.



    Alte titluri din Actualitate:

    VIDEO Bărbat arestat după ce a lovit intenționat cu mașina un cărucior cu un copil / Șoferul, membru al lumii interlope din Capitală
    Navalnîi se întoarce în Rusia. Un membru al echipei sale a fost arestat la Moscova pentru ”extremism”
    VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
    UPDATE Premierul Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze
    Serbia, prima țară europeană care primește vaccinul chinezesc Sinopharm
    Lista melodiilor de la ceremonia de învestire a lui John Biden


    ECONOMIE

    Minimalismul - un trend
    Foto: Pixabay

    Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit

    de Florin Bărbuță HotNews.ro
    Sâmbătă, 16 Ian 2021 Economie | Finanțe & Bănci
    În ultima perioadă am văzut o reclamă la un card de credit prin care se dă de înțeles că îți poți cumpăra tot felul de lucruri (dacă nu ți le permiți - de aceea e credit). Practic, îndemna la cumpărarea a diverse produse de care, în concepția minimaliștilor, poate chiar nu ai nevoie. În paralel avem reclame, peste tot, la cel mai nou telefon, cel mai nou apartament, cea mai noua mașină. Poți fi imun la ele și să fii fericit: se traduce în mai mulți bani economisiți pentru diverse plăceri, precum vacanțe, donații și investiții. Filosofia minimalistă a început să prindă din ce în ce mai mult, cel puțin în afară.


    0-100.hotnews.ro



    SPORT

    Sorana Cirstea
    Foto: Sorana Cirstea/ Instagram
    Australian Open

    Sorana Cîrstea, după ce a aflat că nu se va putea antrena la Melbourne: "Nu putem să concurăm după ce am stat 14 zile pe canapea"

    de Silviu Dumitru HotNews.ro
    Obligată să stea în izolare, după ce câteva persoane din avionul cu care a venit la Melbourne au fost testate pozitiv cu coronavirus, Sorana Cîrstea și-a exprimat frustrarea pe Twitter precizând că nu este normal să evolueze la Australian Open după o pauză de două săptămâni, timp în care nu se va putea antrena.


    LIFE






    Întâlniri on-line | #deladistanță

    Top 10 articole cele mai ...


    Life
    Bancul zilei: Ninsorile, guvernanții și școala online
    Comitetul de părinți a luat act cu îngrijorare de buletinul METEO care anunță ninsori la acest sfârșit de săptămână. Părinții speră ca stratul de zăpadă să nu depășească 10 cm...
    citeste mai multe articole din LIFE

    Hotnews
    Agenţii de ştiri

    Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



    powered by
    developed by